După Câmpulung (Campolongo, sfârşitul secolului al XIII-lea) şi Argeş (Argyas, prima jumătate a secolului al XIV-lea), Târgoviştea a devenit, încă din a doua jumătate a secolului al XIV-lea (cca. 1368), curte domnească secundară, iar din primul deceniu al secolului al XV-lea reşedinţă principală a voievodului Mihail (cca. 1409-1420), fiul şi asociatul la domnie al lui Mircea cel Bătrân (1386-1418), domnul Ţării Româneşti (Maior Valachia).

Din acest început de veac, curtea de pe valea Ialomiţei, potenţată în evoluţia sa de importante activităţi comerciale, precum şi de anumite circumstanţe politico-militare, a devenit, în scurt timp, principala reşedinţă a suveranilor Ţării Româneşti, curte care şi-a păstrat funcţiile, cu unele intermitenţe, până în prima jumătate a secolului al XVII-lea. Reperele fundamentale ale rapidului progres înregistrat de oraşul reşedinţă Târgovişte au fost reprezentate, în primul rând, de activarea drumului comercial care făcea legătura între oraşul transilvănean Braşov şi portul dunărean Brăila, situat în extrema estică a statului muntean, iar în cel de-al doilea rând de poziţia strategică a oraşului, devenit în anii 1368-1369 refugiu al familiei domneşti şi principalul centru de comandă al operațiunilor militare din timpul războiului dintre Vladislav Vlaicu şi regele Ungariei, Ludovic de Anjou, conflict finalizat prin înfrângerea oştilor maghiare pe frontul de luptă de pe valea Ialomiţei. O altă menţiune importantă a oraşului este în legătură directă cu Cruciada de la Nicopole, când, în anul 1396, un tânăr scutier numit Johann Schiltberger, ajuns prizonier al otomanilor după celebra bătălie, va menţiona că a trecut în drumul său spre teatrul de război balcanic şi prin cele două capitale ale Ţării Româneşti, Argeş şi Târgovişte (Agrich und Türkoich). Poziţiei militare strategice a oraşului i s-a asociat şi calitatea de vamă comercială, prin care se impozita comerţul desfăşurat pe drumul Brăilei, precum şi cel promovat în Ţara Românească de negustorii din Polonia, interesaţi şi ei, desigur, de potenţialul economic al statului valah. Sfârşitul domniei lui Mircea cel Bătrân, care şi-a avut principala curte la Argeş, a marcat pozitiv destinul istoric al Târgoviştei, care devenea, odată cu urcarea lui Mihail I pe tronul statului muntean, reşedinţa principală a Ţării Româneşti. În scurt timp, după uciderea lui Mihail în primăvara anului 1420, în urma războiului împotriva lui Mahomed I, şi impunerea pe tron a lui Radu Praznaglava (1420-1422) de către sultanul otoman, scaunul de la Târgovişte va deveni principalul obiect de dispută al pretendenţilor de sânge basarabesc impuşi pe tron de către ireconciliabilele forţe ale timpului, regii maghiari şi sultanii otomani. Documentele interne de cancelarie, precum şi corespondenţa externă a domnilor atestă efervescenţa diplomatică de la curtea târgovişteană, plasată într-un mod cât se poate de fericit pe un mare drum comercial, dar şi într-un cadru geographic care permitea o apărare eficace sau o retragere facilă spre zona muntoasă. Relativ mica distanţă faţă de fluviul Dunărea, devenită prima linie a frontului antiotoman, precum şi apropierea de Transilvania au plasat curtea de la Târgovişte în avangarda iniţiativelor cruciate promovate, în primul rând, de domnii români, apoi de curia papală, regatul maghiar şi alte state cointeresate.

Renăscută din propriile ruine, curtea va continua să reprezinte unul dintre importantele scaune de domnie ale Ţării Româneşti, redevenind capitală în anul 1640, în timpul domniei lui Matei Basarab (1632-1654). În vremea acestui mare domn Târgoviştea va atinge apogeul dezvoltării sale ca centru economic şi politic, iar în plan militar au fost luate măsuri fără precedent în istoria sa, oraşul şi curtea fiind masiv fortificate cu noi şanţuri, ziduri şi turnuri de apărare. Moartea domnului, cu urmări tragice pentru oraş şi curte ce au culminat cu distrugerea completă a reşedinţei în anii 1659-1660, a determinat relocarea reşedinţei principale din nou în oraşul Bucureşti, care va rămâne, din acest moment, capitala Ţării Româneşti. Meritul de a salva de la degradare completă scaunul târgoviştean, părăsit vreme de trei decenii, i-a revenit lui Constantin Brâncoveanu, a cărui uriaşă bogăţie a trecut în legendă. Marele domn a fost unul dintre cei mai prolifici ctitori de monumente, imprimând arhitecturii acleziastice şi seculare un stil aparte, care-i şi poartă numele. Refacerea curţii de la Târgovişte, începută în 1692, a reprezentat o datorie a domnului faţă de istoria vechii curţi, unde au domnit înaintaşii săi basarabi, unii fiind imortalizaţi într-un mare tablou votiv, ce ocupă tot peretele vestic al pronaosului bisericii din curtea domnească. Ea va servi ca reşedinţă de vară a celui cunoscut în epocă drept prinţul aurului (Altân Bey), nemaifiind folosită vreodată după martiriul său şi al fiilor săi, petrecut pe 15 august 1714 la Istanbul.

Caracteristici

• Parcare free

Locatie