Sign In

  • Dată eveniment: 2 June 2019 - 15:30
  • Event end: 9 June 2019 - 23:00

Festivalul Artelor Spectacolului Târgoviște, Babel, este organizat de Teatrul Tony Bulandra susținut de Consiliul Local și Primăria Municipiului Târgoviște. În 2019, tema care va reuni sub cupola sa toate spectacolele și manifestările culturale din perioada 03 – 09 iunie este „Imagine”.

Conceptul de „imagine” a cucerit lumea contemporană. Cuvintele s-au topit în fața forței cadrelor care se succed cu rapiditate pe toate mediile online și a tuturor instantaneelor artistice culese din lumea largă. Adesea, spectatorii pot alege să meargă la un spectacol doar dacă i-au cucerit pozele făcute în timpul lui, uneori chiar fără să se intereseze asupra echipei artistice sau a subiectului abordat.

Întrebarea este cât de mult poate teatrul, odată o artă a cuvântului, să se adapteze domniei imaginii? Am ales să aflăm la cea de-a IX-a ediție a Babel FAST, prin producțiile selectate care vin din țări precum: Cehia, Polonia, Rusia, India, Italia, Belgia, Grecia, Croația, Germania, Bulgaria, Spania, Austria, Coreea de Sud și Lituania.

Festivalul Artelor Spectacolului de la Târgoviște, BABEL, s-a născut din dorința de a reda orașului aura pe care a avut-o timp de mai bine de 300 de ani, în care a fost reședința domnească a Țării Românești și a reprezentat un reper politic, economic și cultural.

Mitul biblic al turnului Babel capătă înțelesul dorinței omului de a cunoaște Absolutul, de a atinge perfecțiunea din care el însuși este o „bucățică”. Totodată, Babel este momentul zero al diversității. Babel-ul teatral și artistic este un mod de a atinge Cerul nu printr-o construcție din cărămidă sau din betonul care a devenit principalul mediu înconjurător, ci prin ceva mult mai trainic: prin comuniune sufletească. Exprimarea artistică este limba sufletului în al cărei dicționar apar mereu noi și noi cuvinte.

F.A.S.T cuprinde atât neologismele artistice, dar păstrează și dulci arhaisme. FAST are și el dublu sens, îmbogățind semnificația cuvântului „Babel”. În engleză înseamnă repede, așa cum se construia turnul, așa cum se scurg clipele, așa cum este ritmul societății actuale, mereu pe „fast forward”. În plus, fast-ul cultural îmbracă Teatrul „Tony Bulandra” pe întreaga perioadă a desfășurării festivalului. Este acel tip de fast (a se citi fie „strălucire”, fie „repede”) cât să îi determine pe spectatori, pe participanți, pe invitați și, nu în ultimul rând pe organizatori, să-i spună clipei: „Zăbovește încă, ești atât de frumoasă!”

Elementul care unește și face ca toate manifestările artistice să conveargă este tema dată fiecărei ediții.

Caiet Babel 2019 ↓

Video

Locatie

Adaugă recenzie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Service
Raport calitate/pret
Locatie
Curațenie

Listare Verificata