Sign In

Turnul Chindiei Obiective turistice

Calea Domnească, Târgoviște

 

Turnul Chindia reprezintă emblema de secole a municipiului Târgoviște. Cel mai probabil a fost construit în a doua jumătate a secolului al XV-lea, în vremea domniei lui Vlad Ţepeş. Cercetările întreprinse de arheologul Nicolae Constantinescu au dovedit faptul că turnul Chindia a fost zidit pe pridvorul paraclisului din vremea lui Mircea cel Bătrân.


dintre cele mai impor­tante în viaţa curţilor feudale în caz de asediu. Turnul Chindiei înde­plinea cu prisosinţă un asemenea rol, servind, totodată, ca punct de observaţie şi de pază pentru curte şi împrejurimile ei. Cu prilejul de­gajării tencuielilor interioare, în 1964, au apărut la primul etaj patru goluri de ferestre şi un gol de uşă, dispus către casa domnească, având fiecare deasupra câte un gol mai mic, ulterior zidite, toate îngustându-se către exterior şi servind, probabil, ca locuri de tragere.

În afară de acest rol de apărare, în secolele XVI—XVII turnul mai îndeplinea şi rolul de închisoare a curţii domneşti.

Aşa cum se prezintă astăzi, Turnul Chindiei este rezultatul refa­cerii de la mijlocul secolului al XX-lea. Înalt de 27 m, este alcătuit dintr-o bază, având forma unui trunchi de piramidă, placată cu piatră de talie, din care se dezvoltă un corp cilindric, lucrat din cărămidă, cu diametrul la exterior de 9 m. Con­strucţia este alcătuită din trei etaje, dintre care ultimele două sunt marcate în afară de câte patru deschideri la fiecare nivel, terminate în arc frânt, şi de două balcoane, sprijinite pe console de piatră profi­lată, în interior, în jurul axului vertical, se înfăşoară o scară în spi­rală care urcă până la terasa aflată la partea superioară. Vizitatorii au posibilitatea de a se bucura de priveliștea panoramică a orașului, o dată ce urcă cele 122 de trepte ale turnului și pot admira fotoexpoziția „Vlad Țepeș – Dracula. Legendă și adevăr istoric”.

Caracteristici

Locatie

Adaugă recenzie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Service
Raport calitate/pret
Locatie
Curațenie

Listare Verificata
Deschis

Program

  • Luni Închis
  • Marți 09:00 - 17:00
  • Miercuri 09:00 - 17:00
  • joi 09:00 - 17:00
  • Vineri 09:00 - 17:00
  • Sâmbătă 09:00 - 17:00
  • Duminică 09:00 - 17:00